COSTINSTEFAN.ro
 
 

 

Marti, 24 aprilie 2007

 

           Înainte de a face cunoştiinţă cu locurile în care vom merge împreună, să vă explic cât de simplu a fost să aleg această destinaţie. Am selectat câteva grupuri de ţări care mi s-au părut interesante de vizitat şi le-am pus pe hârtie.

  1. Australia şi ca rezervă Noua Zeelandă;
  2. Africa: Botswana, Kenya, Tanzania;
  3. America de Sud: Chile, Argentina, Uruguay;
  4. Asia: Vietnam, Cambodgia, Laos;

            Apoi, am început să văd care dintre ele mă «acceptă» numai două săptămâni, timpul maxim alocat pentru această perioadă… şi prin eliminare a rămas destinaţia actuală: Vietnam, Cambodgia, Laos. Uitându-mă pe hartă am văzut o ţară mare pe care scria «Myanmar» şi cum mai auzisem de numele acesta (în timpul precedentelor excursii prin Asia), dar nu avusesem timp atunci să mă interesez de ea, am luat Atlasul Statelor şi am deschis plin de curiozitate la Myanmar… surpriză, surpriză! Am descoperit că este fosta Birmanie care începând cu 1989 şi-a schimbat oficial, numele în «Uniunea Myanmar». Ce am citit m-a lăsat cu gura căscată: ţară condusă de o dictatură militară, (nimeni nu mişcă!), unul dintre cele mai sărace state din lume, datorită izolării impuse de majoritatea ţărilor, din cauza guvernării militare care nu respectă niciun drept al omului (democraţia nu există) şi multe alte curiozităţi pe care sper că o să le confirm sau infirm. Toate m-au făcut să declar despre această ţară: cea mai misterioasă parte a Asiei şi cum ştiţi că îmi plac provocările, am decis că trebuie să ajung în acest loc. La momentul potrivit vă voi povesti toată istoria cu obţinerea vizei (pe care încă nu o am în paşaport… dar mi-au promis-o!). În această ţară nu au voie să intre jurnaliştii străini, nu este indicat să conversezi cu localnicii, nu există telefonie mobilă, nu există internet, toate telefoanele fixe sunt ascultate (or avea translator în română?), nu ai voie să faci poze decât la obiectivele turistice, iar laptop-ul este interzis (îl laşi la aeroport şi îl recuperezi - poate - la plecare). Este una dintre cele mai sigure ţări din lume la capitolul criminalitate, furturi, excrocherii, deoarece populaţia trăieşte în teroare permanentă, de a nu fi împuşcaţă de autorităţi. Curios este că turiştii nu se prea înghesuie să ajungă aici, deşi se spune că, dacă respecţi câteva reguli de bază, nu ai de ce să te temi ca străin. Dacă voi fi arestat, mama va iniţia o campanie şi vă rog să semnaţi pentru eliberarea mea… că Băsescu nu mă mai poate ajuta...  Abia aştept să ajung şi sper să nu-mi doresc să plec de acolo, cât mai repede! Întrebarea standard a tuturor prietenilor care află unde plec, este «Nu îţi este frică?». O să repet ce am răspuns tuturor acelora care m-au întrebat: «În afară de Dumnezeu, nu mi-e frică de nimic!»  şi adaug, ca să nu fiu greşit înţeles, «de nimic care mi-ar putea face rău»; cunosc sentimentul fricii ca orice om, dar nu la nivelul că aş putea păţi ceva într-una din călătoriile mele (dacă este să se întâmple, se întâmplă oriunde!). Mi-e frică să nu fie un tur nereuşit, mi-e frică să nu vă dezamăgesc, mi-e frică de ce o să găsesc la firmă când mă întorc şi credeţi-mă, am multe alte temeri! Dar NU că mi se va întâmpla ceva RĂU; aştept să mi se întâmple ceva BUN! Iar cine mă cunoaşte ştie că lipsa fricii este compensată de emoţiile pe care cu greu le pot stăpâni înăintea oricărui eveniment la care iau parte… emoţii care dispar în clipa în care am «intrat». La examenele (academice) pe care le-am dat şi la care învăţam (am mai şi învăţat!) datorită emoţiilor, uitam tot şi vroiam de multe ori să plec, dar ciudat, în clipa în care profesorul scria subiectele pe tablă, scăpam de emoţii şi îmi revenea memoria; asa se întâmplă şi cu călătoriile, până plec emoţiile cresc progresiv, dar în clipa în care sunt în avion am uitat de ele şi mă focalizez pe altceva (socializez cu vecinii de scaun sau cu frumoasele însoţitoare de bord).

            Să trec mai departe: Vietnamul - cred că oricine asociază această ţară cu războiul, crime, cruzime, dar oare voi mai găsi aşa ceva acolo? Vom vedea!
Cambodgia - ce frumos sună, dar vom vedea cum «sună» din ea!
iar Laos - aici este încă război civil şi ca să vă dovedesc că nu o caut cu lumânarea, vreau să vă spun că voi hotărî la faţa locului dacă o voi vizita sau nu… vedeţi că nu sunt chiar atat de inconştient?
Apropo de inconştienţă, m-am hotărat, la vară, să mă duc câteva zile la Moscova şi să mă «dau» cu MIG-ul... nu cred că voi putea scrie pe laptop, live din avion, dar vă voi scrie ce am simţit (dacă voi simţi ceva la trei mii de kilometri la oră!). Karl (unul ca mine, care a făcut-o) mi-a spus că este ceva «DE VIS» şi o aşa experientă trebuie să o ai înainte de a avea copii pentru că după aceea nu mai ai curaj. Credeţi că mă va opri ceva? Numai să nu afle mama!...
Iar cele patru destinaţii de mai sus sunt pentru acest an! Încă nu ştiu ordinea şi perioada! Probabil că va urma America de Sud!
 Vreau să închei această introducere spusele lui Kennedy, cu care sunt perfect de acord şi la care voi mai reveni: «VIAŢA SE MĂSOARĂ ÎN CLIPE, NU ÎN ANI!».