COSTINSTEFAN.ro
 
 


Luni, 30 aprilie 2007

 

           Prima zi a turului a fost o zi superbă, într-un oraş superb unde te simţi ca un paşă… Am ajuns în Bangkok la o temperatură de 32ºC şi parcă după ore întregi de aer condiţionat, nu mi-a păsat că am transpirat instantaneu şi bucurându-mă de căldura de afară, a început chiar să-mi placă; totul în viaţă depinde de cum gândeşti, dacă iei totul pozitiv, o să fii mulţumit cu ce-ţi oferă soarta, iar dacă gândeşti pesimist, o să ţi se pară totul negru şi nu o să te mai bucuri de nimic.
Nu am avut în cap decât trei lucruri: un duş, mâncare (multă şi bună) şi un masaj dublu (la picioare şi general), toate fără limită…
           De la aeroport, ştiind unde trebuia să ajung, am luat autobuzul-expres şi am simţit sentimentul pe care îl trăiesc turiştii adevăraţi, care cunosc semnificaţia călătoriilor. În autobuz simţi adevărata viaţă a metropolei şi acolo afli cam tot ce te interesează despre oraşul respectiv. Este un sistem tare bine organizat, plăteşti biletul (trei euro) şi apoi câţiva ghizi (angajaţi de companie şi care vorbesc engleza) te întreabă unde vrei să mergi şi te predau şoferului care îşi aduce aminte unde trebuie să coboare fiecare călător (o memorie extraordinară). Nu sunt mai mulţi de zece-cincisprezece într-un autobuz (nu stă nimeni în picioare) şi drumul este mult mai plăcut decât cu taxi-ul! Nu o să mă credeţi, dar ai mai mult confort, aer condiţionat şi cel mai important lucru: ai câteva surse de informare care-ţi stau la dispoziţie pentru orice întrebare (majoritatea sunt turişti străini, care au mai fost de câteva ori în Bangkok şi doar câţiva iau bus-ul când vin pentru prima dată aici, din teamă şi mai mult din neştiinţă). Timp de patruzeci şi cinci de minute (taxiul face mai mult) am stat de vorbă cu un neamţ căsătorit cu o thailandeză care mi-a vândut multe ponturi despre viaţa din Thailanda şi din când în când intervenea şi una dintre cele două japoneze care veneau cu mine la acelaşi hotel - eu le-am convins!). Bus-ul ne-a lăsat chiar în faţa hotelului şi nu a durat mai mult de cinci minute ca să fiu sub duş (plătisem rezervarea cu cardul prin internet).
           Mulţi asociază Thailanda cu femeile (sex, turism), pentru mine această minunată ţară înseamnă mâncare bună, sucuri naturale, masaj ieftin şi de calitate şi mai presus de toate, oameni calzi şi zâmbitori care ar face orice să te simţi bine! Am mâncat fructe de mare, într-o atmosferă relaxantă şi cu o muzică îmbietoare la un restaurant din apropierea hotelului (eu le alegeam din apă şi vedeam toată tehnologia de preparare - ca şi cum îţi comanzi o maşină si o urmăreşti până este gata şi apoi pleci cu ea)… desertul a constat într-un shake (amestec) de fructe proaspete pe care tot eu le-am ales, dar numai în funcţie de culoare pentru că alt criteriu de selecţie nu ai (multe, habar nu ai ce sunt). Cu burta plină, am intrat într-un salon de masaj şi m-am dăruit fetelor care parcă aveau nişte mâini de fier (v-am mai povestit, este vorba numai de tehnică şi nicidecum de forţă la masajul thai) şi mi-au lucrat corpul de parcă era din plastilină; o oră, o fată la picioare şi apoi alta pentru tot corpul. M-am simţit extraordinar. Oare bogătanii planetei au timp pentru o aşa zi plină, pe care să o dedice numai lor? Cred că puţini sunt aceia care se respectă! Nu trebuie să ai bani, ci doar să vrei! M-am plimbat apoi prin ploaie (este sezonul ploios şi plouă în fiecare zi ore întregi - nu este vârf de sezon acum în Asia) zâmbindu-le fetelor care vroiau să mă însoţească şi urmărind un spectacolul unic al străzii, pe care numai în Thailanda îl poţi savura!
Gata cu relaxarea, de mâine începe acţiunea şi într-adevăr sunt pregătit pentru asta: nu mai am emoţii, ele au fost înlocuite cu nerăbdarea de a ajunge odată! Hai să vedem unde aterizez mâine! Ţara se numeşte Uniunea Myanmar - are o populaţie de patruzeci şi trei de milioane, o suprafaţă de 676.000 de kilometri² şi este una dintre cele mai sărace ţări din lume (locul o sută cincizeci) cu un P.I.B pe locuitor de o mie şase sute de dolari. După eliberarea de sub stăpânirea Marii Britanii (anul 1947) au urmat cincisprezece ani de adevărată democraţie în care ţara a progresat, dar a urmat o lovitură militară, la putere venind generalul Bo Ne Win care optează pentru sistemul partidului socialist unic adoptând «Calea birmaneză spre socialism». Calea respectivă a dus spre o înrăutăţire a situaţiei economice a ţării şi apoi spre îndepărtarea generalului de la putere de către armată, în anul 1988. Totodată opozanţii politici ai regimului au fost arestaţi şi astfel s-a născut regimul militar care mai supravieţuieşte şi astăzi. La alegerile din mai 1990, deşi opoziţia (Liga Naţională pentru democraţie, condusă de Aung San Suu Kyi) câştigă detaşat, acest regim refuză să predea puterea. Arestarea la domiciliu a lui Suu Kyi, laureată a premiului Nobel pentru pace în 1991,  reprezintă un simbol al luptei poporului birmanez pentru democraţie; în 2004 SUA şi Europa înăspresc sancţiunile impuse Myanmarului, dar fără succes. Momentan, economia este în curs de reabilitare după practicarea socialismului «sui generis» (socialism specific Birmaniei) şi are loc un proces de privatizare a unităţilor industriale, concomitent cu promovarea - cu un succes moderat - a investiţiilor străine. Principala ramură economică este agricultura care contribuie cu 60% la P.I.B. şi asigură marea majoritate a exporturilor.
           Ca o curiozitate: în Myanmar se cultivă masiv macul, această ţară fiind cel mai mare producător mondial de opium (nu este deloc o laudă!). Pescuitul, zootehnia sunt de asemenea ramuri importante în economia Myanmarului. Este cel mai mare producător mondial de lemn de teck, dispunând de un impresionant fond forestier (½ din suprafaţa ţării este acoperită de pădure, iar cealaltă mare parte de savană). Clima este tropicală puternic influenţată de musonul de vară, cu precipitaţii foarte bogate. Budismul este religia a peste 85% dintre locuitori, urmat de creştinism, hinduism, islamism. Capitala ţării (unde sper eu să aterizez mâine) şi-a schimbat denumirea de mai multe ori chemându-se pe rând: Dagon, Yangon, Okalapa, Rangoon şi în final a revenit la Yangon (în traducere: sfârşitul luptei). Vreau să subliniez că nu ştiu ce mă aşteaptă mâine în Myanmar, dar să nu vă speriaţi dacă nu o să mai scriu câteva zile, deoarece se pare că internetul este un lux acolo; eu sper că o să găsesc măcar «un fir» de net, prin care să vă trimit câte puţin din ce scriu zilnic şi să vă ţin la curent cu ce fac eu pe acolo… S-a făcut deja ora 00:00 şi afară pe terasă cântă o formaţie live, e plin de turişti care stau cu un pahar în faţă şi discută despre tot ce este în lună şi în stele; am plecat să mă bag si eu în seamă.
Ne auzim din Myanmar!